joi, 15 noiembrie 2012

MUZEUL DE ISTORIE RECAȘ






Fiecare popor care se respectă, îşi cunoaşte istoria şi vrednicia înaintaşilor şi are grijă să-şi aducă aminte cu respect, cu demnitate, cu mândrie şi să-i cinstească aşa cum se cuvine. Încărcat de urme ale istoriei aici fiecare pas aminteşte de viaţa, truda şi lupta recăşenilor, de la străbunii geto-daci şi până aproape de zilele noastre. Fotografii, documente, obiecte arată cum au trait înaintaşii noştri, bucuriile şi durerile lor, ceasurile lor de biruinţă şi ceasurile lor de restrişte, de asemenea felul cum s-au gospodărit ei. Convinşi fiind că numai adevărul durează m-am străduit să înfăţişez adevărul.
Oglindă a muncii mele, muzeul de istorie, este un loc al educaţiei şi culturii noastre, locul destinat istoriei aşezării, un loc care oglindeşte viaţa înaintaşilor noştri care chiar dacă nu au făcut totul, au făct foarte mult. Restul este de datoria noastră să-l facem. Ca instituţie – muzeul este şi trebuie să rămână un punct de reper al comunităţii. Aici oamenii se pot întâlni pentru a percepe trecutul lor dar şi prezentul. Dacă existenţa noastră n-ar dura decît o clipă, ea este totuşi o datorie. În faţa noastră sunt întotdeauna posibilităţi nelimitate. Nu putem însă realiza nimic dacă nu cunoaştem cele ce s-au făcut de înaintaşii noştri.
Colecţiile  muzeului de istorie conservă ceva din ceea ce a fost locul natal al multora dintre noi. Cum iubirea de vatră nu se cumpără ci se trăieşte, vă îndemn să vă apropiaţi şi sigur veţi înţelege şi veţi continua.

Bibliotecar Biblioteca Recaş,
Andruseac Veronica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu